luni, 13 decembrie 2010

Cap 5-Revelatii

"-Era..."
-Era...ceva din trecutul meu.Eram eu,John si o fata:Elena.Oricum,cred ca a fost doar un cosmar.
-De ce?A intrebat Silver.
-Pentru ca John ma uraste,in vis eram prieteni,mergeam peste tot impreuna si eram foarte tineri,cred ca...sa fi avut vreo 17-18 ani.
-Este posibil sa nu fi fost un cosmar,zise Alicia.(Erau toti adunati in jurul meu).Ti-am spus ca John te cunoaste foarte bine.El a insistat sa nu iti zburam capul de pe umeri.
-Chiar de ar fi asa,ce a putut sa il schimbe incat sa ma urasca?
-Uiti poate ca acum este un vampir?Chiar de a avut o viata inainte,a trebuit sa renunte la ea si sa se ascunda din cauza vanatorilor.Noi ne-am acceptat soarta,dar avem regrete.Fiecare a avut ceva:familie,prieteni,iubiti,sot,sotie.Toti uram faptul ca stim ca ei sunt acolo,ii putem vedea,dar nu vrem sa ii punem in pericol si nici pe noi.Ajungi sa te urasti pe tine insati pentru ceea ce ai devenit.Oricum,doar John stie sa iti raspunda,daca o sa vrea.Nu e prea sociabil...
-Am fost!
Cine stie de cand statea si asculta John.M-am uitat in directia lui.Avea chipul impietrit iar ochii parca ii aruncau fulgere.
-Da,am fost sociabil in alta viata,o viata in care eram fericit,dar cercetatorul nostru era prea ocupat sa vada asta.
Vocea ii tremura un pic,se simtea amaraciune in ea,dezamagire si ura.
-V-ati intors deja?Intreaba Ema.
-Da,am refacut rezerva.Doua zile nu va trebui sa iesim.Spuse Paolo.Sper sa ne piarda urma Antonio. Mirosul lui se simte la poalele muntelui.
-Deja?Va trebui sa facem ceva in privinta lui,spuse Silver.
-Sa ne refacem puterile si poate o sa avem o sansa.
-Stiti toti ca este foarte puternic.Francesco,ti-a revenit memoria?Intreaba Paolo.
-Doar un flash,imi pare rau.Am raspuns .
-Incearca sa iti amintesti.Contam pe cunostintele tale impotriva lui Antonio.
Eram debosolat.Toate noile informatii din ultima vreme incercau sa-si faca loc in creerul meu.John a spus ca eram "cercetator".Probabil descoperisem ceva ce avea legatura cu ei,dar creerul meu refuza sa faca lumina.Hm...poate mai tarziu.Si Elena...fata din vis,cine era,era reala,a fost,este?Trebuia sa-mi amintesc.
Involuntar,am dus mana la piept descoperind un medalion.L-am cercetat.Era din argint masiv,reprezentand o carte.Era si o gravura in latina ce insemna: "Crezi si totul este Posibil".Curios.erau si patru semne gravate in fiecare colt al medalionului: o cruce,un pumnal,un varf de sageata si un sarpe.Nu am vazut nici un mecanism de deschidere si am banuit ca doar o combinatie a acelor semne il va deschide.Dar care?In fata ochilor a aparut Elena care imi spunea:Nu uita,sarpele indoielii i-a facut pe multi sa-si piarda credinta.
Atunci am stiut.Am apasat in acelasi timp sarpele si crucea,medalionul s-a deschis,iar din interior mi-a zambit...Elena...

_____________________________________
Nota de autor : Imi pare rau pentru intarziere si pentru acest scurt capitol,dar de cand am inceput scoala nu am mai avut timp sa postez la aceasta poveste avand inca una la care lucrez in paralel . In cateva zile o sa apara si urmatorul capitol .
Enjoy ! <3

vineri, 10 septembrie 2010

Cap 4: Eu

"Nu,dar a fost " A spus John.

Vorbele lor m-au pus pe ganduri.Am fost oare unul dintre cei care vanau vampiri?Nici nu stiam daca am fost unul bun sau unul mediocru...Probabil mediocru,daca acum eram si eu ca ei,la aceiasi masa.De ce nu m-au omorat,de ce m-au transformat in  unul de al lor?Multe intrebari,putine sau deloc raspunsuri,iar in fata lor a trimufat foamea.

Am luat paharul si l-am indreptat spre gura,dar Paolo m-a oprit:

-Usor,savureaza-l.Inghitituri mici si rare.Nu vreau sa ti se faca rau.Organismul tau trebuie sa se obisnuiasca cu asta.

-Bine,bine.Am bombanit eu.

Am luat o inghititura mica.Era ceva de nedescris.Toate simturile imi erau in alerta,un val de adrenalina m-a inundat imediat.Apoi am luat a 2 inghititura,mai mare decat prima,iar senzatia de foame a disparut.Interesant-am gandit eu-dupa doar 2 inghitituri foamea sa dispara?

Am aruncat o privire pe masa vazand ca ceilalti isi golisera deja paharele,iar Paolo,John si Anna erau deja in picioare.

-Plecati undeva?Am intrebat eu.

-Dupa cum ai auzit si ai vazut,rezerva s-a terminat.E timpul sa vanam.Spuse Paolo.

-Si ce ve-ti vana?

-Orice ne iese in cale.Tu o sa ramai cu ceilalti ca sa va cunoasteti mai bine.

Au urmat cateva clipe de tacere dupa plecarea celor 3.Silver si Emma s-au retras intr-un colt,imbratisati.Ramasesem la masa doar eu si Alicia.Eram curios sa aflu povestea tuturor,dar si mai curios eram in privinta mea.Ce m-a adus acolo?Ce s-a intamplat cu viata mea de am ajuns sa cunosc acesti oameni?Pentru ca erau oameni si nu acele creaturi despre care am auzit eu.

-Alicia,pot sa te intreb ceva?

-Orice,presupunand ca eu stiu despre ce este vorba si pot as-ti raspund.Spuse pe un ton jucaus.

-Ce sti despre mine?

-Stiu destul de multe.Mai ales cele povestite de John care te cunoaste mai bine.


-John,hm...Simt ca il cunosc,dar nu pot sa-mi aduc aminte cine este.

-John face parte din trecutul tau.Spuse Alicia.O sa-ti amintrsti,sunt sigura-a continuat ea.

-Ce poti sa-mi spui despre mine?

-Stiu ca sunt cativa ani de cand ne vanezi...Nu esti binevazut in lumea noastra.

-De ce?Am intrebat.

-Fiindca ai ucis destiu dintre noi,pe cativa chiar...ii cunosteam.Din cauza celor ca tine suntem nevoiti sa locuim in munti,in locuri greu accesibile.

-Inseamna ca eram chiar bun!Am spus eu.

-Nu te umfla in pene!Capitolul acela din viata ta s-a incheiat.Acum va trebui sa fi la fel de bun ca sa scapi de cei ca tine,care ne vor vana si de ceilalti...

-Ceilalti?

-Ceilalti vampiri.Spuse ea.Nu toti ne asemanam.Pentru alti doar simpla incalcare a teritoriului este o declaratie de razboi.A continuat ea.

-Sa revenim la mine.Am cerut eu.

-Mda...Va trebui sa-ti amintesti ce inseamna Venetia pentru tine.Acolo te-am cunoscut.

-Venetia?

-Mda...ne-ai surprins in timp ce ne hraneam.

-Si?Am cerut eu.

-Trei dintre noi nu au mai apucat zorii.Imi erau toti prieteni...

-Imi pare rau Alicia,dar de ce?

-Va trebui sa-ti amintesti tu.Acum,goleste-ti paharul.Faptul ca suntem vampiri nu ne da dreptul de a trai in mizerie.A chicotit ea.Trebuie sa curat locul asta.

Venetia...De ce acest oras?De ce eu?Cum am ajuns un ucigas?

M-am retras intr-un colt al camerei si am inceput sa rumeg aceste ganduri...

-NUU!!! 

-Francesco!?E totul in regula? Striga Silver.

-Ce?!Ce s-a intamplat?

-Nimic rau,doar ca ai adormit si dintr-o data ai luat-o razna,ai inceput sa te zvarcolesti si ai culminat cu acest tipat.Ce ai visat? 

-Era...


sâmbătă, 31 iulie 2010

Cap 3:Vampir...


-Calmeaza-te,vin acum prietene.Mi-a spus.                                           Nu ştiu de ce,dar fara ca-l vad,am simţit ca îl urăsc.Probabil din cauza vocii care trăda superioritate,aroganta.Intrînd în raza lumanarii impresia mea s-a accentuat.Chipul sau,deşi frumos,avea o duritate ca de piatra necioplita.Parul saten,drept,era tăiat impecabil,chipul era oval,o barbie împinsă înainte ca trăda încăpăţînare,iar ochii...era ceva la ei,ceva familiar parcă.Nu-mi dădeam seama ce este,poate culoarea albăstrui închis îmi dădea acea impresie.Mişcările de felina tradau un corp atletic,bine lucrat,hainele erau elegente,se vedea ca erau alese cu grija.              

-Nu înţeleg,eu nu te cunosc.Cine eşti?                                                     -Hm...O sa îţi i-a mai mult timp decît mie cred.Oricum o sa îţi aduci aminte.Numele meu este John.                                                              

-Doar atît?John?Am întrebat.                                                                  -Da,doar atît.Am avut prea multe nume.Am început sa fac speculatii pe seama lui:Ce era?De cine se ascundea?Deoarece doar infractorii nu îşi spuneau numele,poate chiar un ucigaş plătit...Aveam de gînd sa aflu,dar atunci a aparut un cap`sor balai,avea ochii negri,sprîncenele frumos conturate,o gura mica cu buze carnoase,nu credeam ca are mai mult de 16 ani.                                                                                                                                 -Îmi pare bine Francesco,numele meu este Anna .Avea o voce frumoasă,dar puteam sa simt un accent străin.                                                                                                                                                 -Si mie îmi pare bine..De unde eşti?Scuza-ma ca sunt atît de direct,dar ai un accent straniu.
-Sunt de departe,din Rusia.
-Rusia?
-Mda,am calatorit mult,am văzut multe locuri si deocamdată m-am stabilit aici.                             În acel moment eram asezati la masa 5 persoane:Paolo,Eu,John,Alicia si Anna .                               -Sper ca nu începeţi fără noi,suntem mai leneşi,dar si noi facem parte din familie.                            -Credeam ca nu va mai treziţi,spuse Paolo.Francesco,ti-i prezint pe Silver si Emma.Silver îşi merita numele.Sa fi avut vreo 26 de ani,dar parul îi era argintiu,neingrijit si lung.Emma era opusul sau,parul îi cadea prins în coada la spate,la fel de lung ca a lui Silver.Nu vedeam dacă era vopsită sau era culoarea ei naturală:roşcată.Vroiam sa o întreb,dar ceva îmi spunea sa nu fac lucrul acesta.Am ascultat instinctul si am întrebat cu totul altceva:Cine sunteţi?Si cine sunt eu?   -Poate ca o sa fi şocat cînd o sa auzi,dar este purul adevar,spuse Paolo.Suntem ceea ce oamenii numesc VAMPIRI!!
-CEE??!!Am urlat eu.                                                                                                                                    -Linisteste-te si asculta,zise John.
-Oamenii ne cunosc din cauza legendei lui Vlad Dracula,dar adevărul este undeva la mijloc.Toata lumea ne priveşte ca pe nişte monştrii,dar nu noi suntem vinovaţi.Am făcut cercetări,iar ADN-ul nostru se schimba,nu suntem immortali cum se crede,trăim o viaţa normală dpdv al vîrstei,doar ca organismul nostru renunţa la hrana solidă.Sîngele,orice fel de sînge este inloocuitorul hranei normale.Avem nevoie de circa un litru pe zi iar lipsa lui accelereaza imbatranirea celulelor ,fapt ce duce la similitudinea cu un monstru,deformarea feţei si în final la moarte.Soarele nu ne omoară,asa cum ai văzut în anumite filme..doar da o stare de discomfor.Vei fi un om normal cu o singura condiţie.Spuse Paolo
-Care?Am întrebat eu.
-Ai grija de capul tău.
-De ce?
-Pentru ca alti ca noi ne vaneaza pentru supremaţie,iar mulţi oameni pentru ceea ce suntem.A...inca ceva.O data pe luna trebuie sa ne hranim cu sînge uman.Nu ne place sa ne omoram semenii,dar trebuie sa supravietuim.Sa ai grija... Fiindcă în momentul hranirii caninii nostrii secretă o toxina puternica,eliberată după hranire omoară animalul sau persoana.În schimb eliberare ei înainte de hranire atrage după sine un nou nascut , ca tine.Acum gata.Urmeaza hranirea.                                                                                                                             În acel moment am simţit un imbol în stomac,o senzatie de foame.
-Va trebui sa beau si eu,nu?
-A,da,uitasem.Alicia,vrei te rog sa mai aduci un pahar si pentru Francesco?
-Da,desigur.Sper ca mai este.Nu am vanat de doua zile...
A iesit din camera si dupa putin timp s.a intors cu paharul jumatate.
-Este ultimul.Va trebui sa vanam in noaptea asta.
-Si eu?Am intrebat.
-Tu nu,deocamdata..Raspunse John.Trebuie sa cresti.A spus sarcartic.
-John,gata!Intervenii Paolo.Nu el este dusmanul.
-Nu,dar a fost...  

luni, 12 iulie 2010

Cap 2: Alicia



-Haideţi odată somnorosilor,trezitiva!Cel nou aşteaptă sa va cunoască.

-Da bine...acum.Spuse cineva.

-Ce ora este?Întreabă o voce de femeie.

-Ora 21 si este timpul pentru micul dejun.Spuse Paolo.

 Micul dejun spuse?Ora 21?Nu îmi venea sa cred.Eu credeam ca este dimineaţa,dar se vede ca mă inselasem.Si de ce micul dejun?Erau întrebări la care vroiam sa aflu răspunsul cat de curînd.

Prima persoana care s-a apropiat de masa a fost o femeie.Nu orice femeie,era una dintre acelea care te fac sa întorci capul pe strada.Avea un par negru ca abanosul cu reflexii albastrui,ondulat care cădea liber pe umeri.Trăsăturile feţei erau perfecte,nimic nu părea prea mare sau prea mic.Ochii luminosi de culoarea cerului după furtună,o combinatie de albastru si cenuşiu cum am mai văzut doar la animalele sălbatice,dar îi încadrau fata perfect.

Nasul îl avea drept,pomeţii uşor ridicaţi,iar buzele erau pline si de un roz pal.Purta haine strînse pe corp,negre,lucru care mii se părea nepotrivit la o femeie,dar acum nu as mai putea sa spun asta,avînd în vedere corpul ei suplu.

-Buna,spuse femeia.Numele meu este Alicia.Tu trebuie sa fii Francesco.

-Buna,am spus si eu uitandu-ma la ea.Mai bine mă uit în alta parte,e nepoliticos sa te holbezi asa,dar pur si simplu nu-ti vine sa-ti i-ei ochii de la ea.Parcă era un exponent de la muzeu,iar eu ma  holbam de parcă nu am mai văzut asa ceva,o raritate.Ah!Trebuie ca aşteaptă un răspuns din partea mea.

-De unde mă cunoşti?Nu cred ca ne-am mai intalnit vreodată.Cel puţin eu unul nu îmi amintesc.

Uf...

-Intradevar,pe ea nu ai mai intalnit-o,dar pe mine da,spuse o voce care venea din partea întunecată a camerei,o voce ce îmi trezea amintiri dureroase.

Simteam o stare de disconfort doar la auzul vocii uşor metalice,impersonale si răutăcioase.A trezit în mine insctinte animalice.

-Cine eşti?Vino la lumina.I-am cerut.

Un marait necontrolat a ieşit din mine după aceste cuvinte.

-Calmeaza-te,vin acum,prietene.

luni, 31 mai 2010

Cap 1:Confuzia


 Frig.Foarte frig si întuneric.

Deschid ochii si nimic...doar întuneric,întuneric profund.Am clipit de cîteva ori gandindu-ma ca întunericul se va dispersa.Cele cîteva clipe m-i s-au părut lungi pană cînd am început sa întrezăresc ceva.Nu îmi aduceam aminte ce sa întîmplat,era ca si cum toata viaţa mea se redusese la acea clipa.

Încet am început sa disting ceea ce era în jurul meu:o caverna.Oare cum am ajuns acolo?Creierul refuza sa mă ajute si...pace.Incet,m-am ridicat în picioare,cu siguranţa caracteristică nou-nascutilor,sprijinindu-ma de pereţii cavernei întunecoase si-am pornit intr-o direcţie.Nu ştiam unde merg,m-am gîndit ca orice direcţie este buna si cumva o sa ies de acolo.

După un timp am zărit ceva...ce semăna cu o ieşire si am început sa măresc pasul neluind in seama pietrele si tot ceea ce se afla pe podeaua cavernei.Visam!Era clar ca visam,deoarece in fata intrării ma aştepta cineva.Nu reuşeam sa disting cine este din cauza întunericului si probabil din cauza pelerinei care il inconjura.

-Hei!Cine eşti?Mă poţi ajuta?Heiii...

-Ai sa trezeşti pe toata lumea în ritmul acesta,mai încet pentru ca alte persoane mai dorm încă.

-Alţii?Mai sunt si alţii aici?Ce este acest loc?

-Mda.Mai sunt si alţii,acest loc este dormitorul,ce credeai ca este?M-a întrebat ironic persoana

-Dormitorul cui?Si cine sunt eu?Nu reuşesc sa-mi aduc aminte nimic.

-TU?Te numeşti Francesco,îţi urez bun venit printre noi,în timp ai sa-i cunoşti pe toţi,numele meu este Paolo

-Francesco?Francesco si mai cum?De unde vin?Ce am făcut sa ajung aici?Erau doar cîteva din întrebările care vroiam sa i le pun.

-Francesco este de ajuns pentru început,mai tîrziu o sa afli totul,iar familia ta suntem...NOI!Rectific..Noua ta familie..Acum taci,se trezesc ceilalti.Hai sa mergem!

Am pornit împreuna pe un culoar si curînd am intrat intr-o camera tăiată în piatra,întunecoasă si după părerea mea...destul de austeră.De-a lungul unui perete am zărit cinci trupuri lungite pe podea care tocmai începuseră sa se mişte si sa borboroseasca.În mijlocul camerei era o masa cu sase pahare pline cu...vin sau bautura asemanatoare!?

Paolo s-a asezat primul facandu-mi semn sa ma asez langa el.

-Haideti odata somnorosilor,treziti-va!Striga Paolo.Cel nou asteapta sa va cunoasca.A continuat el.