Cap 2: Alicia

-Haideţi odată somnorosilor,trezitiva!Cel nou aşteaptă sa va cunoască.

-Da bine...acum.Spuse cineva.

-Ce ora este?Întreabă o voce de femeie.

-Ora 21 si este timpul pentru micul dejun.Spuse Paolo.

 Micul dejun spuse?Ora 21?Nu îmi venea sa cred.Eu credeam ca este dimineaţa,dar se vede ca mă inselasem.Si de ce micul dejun?Erau întrebări la care vroiam sa aflu răspunsul cat de curînd.

Prima persoana care s-a apropiat de masa a fost o femeie.Nu orice femeie,era una dintre acelea care te fac sa întorci capul pe strada.Avea un par negru ca abanosul cu reflexii albastrui,ondulat care cădea liber pe umeri.Trăsăturile feţei erau perfecte,nimic nu părea prea mare sau prea mic.Ochii luminosi de culoarea cerului după furtună,o combinatie de albastru si cenuşiu cum am mai văzut doar la animalele sălbatice,dar îi încadrau fata perfect.

Nasul îl avea drept,pomeţii uşor ridicaţi,iar buzele erau pline si de un roz pal.Purta haine strînse pe corp,negre,lucru care mii se părea nepotrivit la o femeie,dar acum nu as mai putea sa spun asta,avînd în vedere corpul ei suplu.

-Buna,spuse femeia.Numele meu este Alicia.Tu trebuie sa fii Francesco.

-Buna,am spus si eu uitandu-ma la ea.Mai bine mă uit în alta parte,e nepoliticos sa te holbezi asa,dar pur si simplu nu-ti vine sa-ti i-ei ochii de la ea.Parcă era un exponent de la muzeu,iar eu ma  holbam de parcă nu am mai văzut asa ceva,o raritate.Ah!Trebuie ca aşteaptă un răspuns din partea mea.

-De unde mă cunoşti?Nu cred ca ne-am mai intalnit vreodată.Cel puţin eu unul nu îmi amintesc.

Uf...

-Intradevar,pe ea nu ai mai intalnit-o,dar pe mine da,spuse o voce care venea din partea întunecată a camerei,o voce ce îmi trezea amintiri dureroase.

Simteam o stare de disconfort doar la auzul vocii uşor metalice,impersonale si răutăcioase.A trezit în mine insctinte animalice.

-Cine eşti?Vino la lumina.I-am cerut.

Un marait necontrolat a ieşit din mine după aceste cuvinte.

-Calmeaza-te,vin acum,prietene.